Economist principal, pe durată determinată, responsabil de control și evaluare riscuri
Banca Nationala a Moldovei
Economist principal, pe durată determinată, responsabil de control și evaluare riscuri
Obiectivele postului sunt:
- Identificarea și evaluarea dacă banca are un sistem corespunzător de evaluare a riscurilor, care include politici prudente, procese și acțiuni de identificare, măsurare, evaluare, monitorizare, raportare și control al acestora.
Cerințe minime obligatorii:
1) Studii şi experiență:
- Studii superioare absolvite cu examen de licență în domeniul economic cu media generală pe anii de studii 8 sau mai mare (aplicabil pentru studiile obținute în Republica Moldova); Pentru persoanele cu diplome de studii obţinute în străinătate se vor indica calificările (ex. GPA, etc.), obținute în țara și/sau instituțiile de învățământ respective; În cazul unui calificativ mai mic de nota 8, condiția se consideră a fi întrunită dacă candidatul are o experiență în domeniul solicitat de minim 3 ani în ultimii 3 ani.
- Experiență profesională de cel puțin 1 an în ultimii 3 ani în domeniul financiar – bancar.
- Cunoștințe profesionale – un nivel înalt de cunoștințe profesionale, actualizate cu regularitate;
- Cunoașterea principiilor unei supravegheri bancare eficiente;
- Cunoștințe generale cu privire la efectuarea controlului la băncile licențiate;
- Cunoașterea limbii engleze, la nivel, cel puțin, intermediar (citit/scris/vorbit);
- Cunoștințe de operare a programelor computerizate: Word, Excel, PowerPoint, Internet.
2) Competente comportamentale:
- Gândire ordonată, tact și pricepere în munca cu oamenii, perseverență, rezistență la efort și stres, adaptabilitate la situații noi, capacitatea de comutare rapidă la diverse probleme profesionale – dezvoltare foarte bună;
- Capacitatea de a comunica oral și în scris, de a fi în măsură să expună clar şi concis constatările, concluziile și recomandările.
Principalele atribuții funcţionale:
- Evaluează politicile și practicile aferente evaluării guvernanței interne și a riscurilor;
- Economistul principal poate fi șef pe compartimentul aferent evaluării guvernanței interne sau a unui risc în cadrul controalelor pe teren;
- În calitate de șef de compartiment pe riscul de credit verifică și validează formele de credit întocmite de inspectori în cadrul controlului;
- Acordă suport celorlalți angajați responsabili de același risc, precum și asigură instruirea (transferul cunoștințelor) noilor angajați responsabili de evaluarea riscurilor.
Beneficiile oferite de BNM:
- Experiență profesională într-o bancă centrală;
- Oportunități extinse de dezvoltare profesională și personală;
- Mediu de muncă modern și prietenos;
- Flexibilitate în programul de muncă;
- Pachet salarial competitiv;
- Atmosferă dinamică într-o echipă de profesioniști.
Termenul pentru depunerea CV-urilor este:
- 10 decembrie 2023.
Pentru participarea la concurs, accesaţi: https://www.bnm.md/ro/content/cv-online, completaţi formularul CV-ului online sau puteţi expedia CV-ul dvs. pe adresa recrutare@bnm.md. Totodată, aveți posibilitatea să depuneți CV-ul și în format fizic la sediul BNM, pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chişinău, Departamentul strategie, organizare şi resurse umane, cu specificarea postului pentru care doriţi să candidaţi. Pentru informații suplimentare ne puteți contacta telefonic la numărul 022 822 158.
Vor fi contactate prin e-mail doar persoanele care întrunesc condiţiile concursului.
Recomandăm insistent să consultaţi bibliografia de mai jos înainte de a fi invitat la concurs.
Tematica:
- Reglementarea organizării şi funcţionării Băncii Naţionale a Moldovei;
- Cadrul legal al activității bancare în Republica Moldova;
- Riscurile specifice și Profilul de risc al băncilor.
Bibliografia:
- Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei nr. 548-XIII din 21.07.1995;
- Legea privind activitatea băncilor nr. 202 din 06.10.2017;
- Regulamentul privind cadrul de administrare a activității băncii aprobat prin HCE al BNM nr.146 din 7 iunie 2017;
- Regulamentul cu privire la clasificarea activelor şi angajamentelor condiţionale, aprobat prin HCA al BNM nr.231 din 27.10.2011;
- Ghidul privind procedurile și metodologiile comune pentru procesul de supraveghere și evaluare (SREP).
Documente necesare pentru a fi prezentate la concurs;
Documente necesare pentru a fi prezentate la angajare.
Politica de personal a Băncii Naţionale a Moldovei are drept obiectiv selectarea şi angajarea persoanelor profesioniste din diferite domenii (economie, jurisprudenţă, tehnologii informaţionale, etc).
Angajarea la Banca Naţională a Moldovei se efectuează în bază de concurs, în conformitate cu Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154-XV din 28.03.2003 (intrat în vigoare la 1 octombrie 2003), Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor vacante în Banca Naţională a Moldovei, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al BNM nr. 130 din 03.07.2014, Regulamentul intern al Băncii Naţionale a Moldovei, aprobat prin Hotărârea Comitetului executiv al BNM nr. 62 din 16.03.2016. Concursul reprezintă o modalitate de organizare şi desfăşurare a procesului de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale ale candidaţilor pentru ocuparea funcţiilor vacante în Banca Naţională a Moldovei.
Comisiile de testare formate din specialişti din cadrul Băncii Naţionale a Moldovei verifică gradul de cunoaştere de către candidaţi a limbilor moderne, tehnologiilor informaţionale şi a specialităţii.

Despre companie
Banca Naționalăa Moldovei (BNM),în calitate de bancăcentralăa statului, are următoarele domenii de activitate de bază: politică monetară,piețe financiare, stabilitate financiară, supraveghere, infrastructurile pieței financiare, moneda națională în numerar.În vederea realizării cu succes a obiectivului său fundamental de asigurare și ...
- Chişinău
Locație job
Domeniu
Contactele Аngajatorului
- E-mail: recrutare@bnm.md
Încă nu ai CV? Atunci descarcă model sau vezi câteva sfaturi cum să scrii CV-ul corect
Joburi asemănătoare

Contabil coordonator, responsabil de operațiuni monetar-valutare
- Full Time
- 01.12.2023