Majorarea cuantumului minim al salariului din sectorul real - avantaje economice

  • 19.05.2015
  • 2227
Majorarea cuantumului minim al salariului din sectorul real - avantaje economice

Recent a fost stabilit un nou plafon minim de retribuire pe piața muncii din sectorul real. Din 1 mai, 2015 cuantumul minim garantat al salariului a devenit 1900 de lei, ceea ce ar însemna niște cheltuieli suplimentare pentru angajatorii din Moldova. De asemenea, mărirea coeficientului contribuțiilor de asigurări medicale vine ca o povară suplimentară pentru cei care angajează în țară. Nemulțumirile patronilor cresc continuu, însă efectul economic al acestor schimbări este unul destul de benefic.

Dacă este să vorbim despre avantajele unei asemenea reglementări, putem accentua faptul că:

  • Un plafon minim decent servește drept garanție a statului – or, muncitorii noștri sunt tentați să se încadreze în câmpul muncii când simt o protecție reală din partea statului. Mai mult decât atât, stabilirea unei cifre de 1900 de lei ca minim garantat va motiva și tinerii pururi nemulțumiți cu mărimea retribuției să-și caute un loc de muncă.
  • În condițiile unei inflații crescânde, indexarea salariilor este, completamente, binevenită pentru că înseamnă mărirea gradului de satisfacere a nevoilor materiale și spirituale ale populației.
  • Atâta timp cât ajutorul de șomaj în țara noastră rămâne sub coșul minim de consum, care la rândul lui este mai mic decât acest plafon - putem vorbi și de un avantaj în sensul combaterii ratei șomajului din Moldova.
  • Creșterea fondului de salarizare înseamnă și impozite mai mari. Impozite mari înseamnă infrastructură: școli, grădinițe, biblioteci, sport, drumuri – toate acestea însemnând europenizare.
  • Un alt aspect important ține de nivelul pe care îl ocupa pe scara globală salariul din țara noastră. Dat fiind faptul că suntem în topul statelor care plătesc cele mai mici retribuții din Europa, imediat după Ucraina, o majorare în acest sens ar face țara noastră un loc mai atractiv pentru profesioniștii din alte state (sau un loc mai atractiv pentru emigranții noștri, care, momentan, își construiesc o viață mai bună peste hotarele statului moldav).

În continuare citiți care sunt .

Sursa foto: romanialibera.ro

Anunță-mă prin E-mail despre noile articole publicate
Ultimele noutăţi
Adaugă comentariu